Biblioteca Vie Decid pentru mine vine la ONGFest 2015

07 mai 2015


Grupul „Decid pentru mine!”, primul grup de inițiativă civică din România format din persoane cu dizabilități psihosociale, vă oferă șansa de a afla ce se ascunde în spatele etichetei pe care le poartă aceste persoane în România, în cadrul evenimentului ”Biblioteca vie Decid pentru mine!” din cadrul ONGFest 2015.

 

Cum decurge viața oamenilor cu dizabilități psihosociale? Ce idei și aspirații au aceștia și care sunt obstacolele din viața lor de zi cu zi? Cel mai bine ne pot răspunde chiar ei, în cadrul evenimentului Biblioteca Vie organizat de ActiveWatch și ARPC în cadrul ONG Fest. Invităm toți cetățenii să ia parte la acest eveniment care va face distincția între prejudecată și realitate.

 

Filip este jurnalist și îl pasionează drumețiile pe munte. Antonia face obiecte lucrate manual și adoră florile. Andreea e fascinată de lumea artei și are o afacere de familie care produce obiecte din ceramică. De asemenea și Cristina, Gabi, Paul și Claudia au fiecare pasiunile și ideile lor. Cu toate astea, societatea le-a atribuit tuturor aceeași etichetă, cea de bolnav psihic. Cu toții au decis să fie pentru o zi cărți vii pentru a ne arăta cum un diagnostic îți poate afecta viața mai grav decât boala în sine.

 

Pentru a împrumuta o carte, cititorul va trebui mai întâi să se adreseze bibilotecarului prezent la cort. Acesta îi va înmâna cititorului catalogul de cărți din care va putea alege una din cele șapte cărți, cu condiția ca aceasta să nu fie citită în acel moment de altcineva. Sesiunea de lectură va dura maxim 20 de minute, după care cartea va trebui returnată pentru a putea fi citită și de altcineva. La returnare, cititorii pot alege altă carte pe care s-o citească respectând aceleași reguli. Cărțile trebuie manevrate cu grijă și returnate în aceeași stare în care erau înainte de a fi împrumutate.

 

Vă așteptăm sâmbătă începând cu ora 14 la cortul ActiveWatch din cadrul ONGFest 2015, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

 

Acțiune organizată în cadrul proiectului „Decid pentru mine! - Drepturi egale prin autoreprezentare pentru beneficiarii de servicii de sănătate mintală din România”. Proiect finanțat prin granturile SEE 2009 - 2014 în cadrul Fondului ONG în România.