ActiveWatch

16 septembrie 2014


 

 

ActiveWatch este o organizație de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public. Fiind formată din jurnaliști, analiști media și experți în comunicare, organizația dezvoltă metodologii de cercetare, de intervenție și instrumente de lucru pe cele patru domenii de acțiune pe care le vizează, acestea fiind: libertate de exprimare, antidiscriminare, bună guvernare și educație media. Toate aceste demersuri au ca scop promovarea valorilor unei democrații reale în România.

 

În cei 20 de ani de activitate, ActiveWatch a colaborat cu peste 50 de parteneri locali și internaționali din 15 țări și a beneficiat de susținere din partea mai multor persoane fizice, juridice, instituții, ong-uri și companii.

 

De-a lungul timpului ActiveWatch a oferit o platformă de dezbateri în jurul unor teme sensibile: încălcări ale drepturilor omului, presiuni asupra mass-media, lipsă de transparenţă a iniţiativelor autorităților publice locale şi centrale. Aceste informaţii sunt documentate şi comunicate prin intermediul unor publicaţii (rapoarte, declaraţii), studii de caz şi conferinţe de presă. 

 

Alături de alte organizații nonguvernamentale, ActiveWatch a implementat și în trecut proiecte în beneficiul persoanelor cu dizabilități psiho-sociale, cum ar fi proiectul „Ai încredere în mintea lor”.